Pastura

Pastura este poate cel mai valoros produs al stupului, dar si cel mai putin cunoscut. Putini stiu ce este pastura si cu mult mai putini se incumeta sa treaca la recoltarea ei. In esenta, pastura este un polen modificat, hrana harnicelor albine.
Sub influenta substantelor adaugate de albine, a microorganismelor, a temperaturii si umiditatii ridicate din cuib (stup), precum si datorita modului de conservare, polenul sufera o serie de transformari biochimice si modificari structurale, transformandu-se in pastura. Datorita faptului ca transformarile suferite de polen sunt biochimice, produsul rezultat este diferit de polenul initial. Transformarea polenului in pastura comporta mai multe etape

- prima etapa consta in dezvoltarea bacteriei pseudomonas, aeroba, care va consuma intreaga cantitate de oxigen, ceea ce conduce in final la moartea acestor bacterii, prin autoasfixiere. -a doua etapa se produce prin dezvoltarea unei bacteriei anaerobe, lactobacillus, care foloseste glucidele ca sursa de oxigen, producand in schimb acid lactic, concentratia acestuia ajungand la 3,2%; de asemenea creste concentratia de vitamine din grupa B. Pastura este un produs natural, cu insusiri mai valoroase decat ale polenului datorita continutului mai mare in zaharuri simple, vitamina K, enzime si aminoacizi, precum si a aciditatii sporite ce o face usor asimilabila. Fata de polen valoarea nutritiva si antibiotica este de 3 ori mai mare . De asemenea, invelisul extern al polenului, exina, este distrus, determinind asimilarea mai usoara de catre organism. Datorita cantitatii mari de acid lactic si proprietatilor antibiotice, pastura poate fi pastrata timp indelungat, fara a se observa modificari majore, cantitative sau calitative. Pastrata la loc uscat si racoros, poate rezista pana la 17 ani. Compozitia chimica a pasturii este urmatoarea: -carbohidrati (glucide)- -----35%; -lipide ----------------------------1-6%; -caretonoizi( provitamina A-200-875 mg/kg; -vitamina E------------------------1,7 g /kg; -vitamina C------------------------ 6-200 mg /100g produs.


Colectarea pasturei din fagure este migaloasa si mai ales are un randament foarte scazut, cantitatile ce se pot extrage , fara a afectata alimentatia albinelor , fiind reduse. La cumpararea acestui produs se va urmari ca transformarea polenului in pastura sa fie deplina, lucru probat de forma de hexagon a bucatelelor de pastura ( imprumutata de la celulele din fagure). Se admite un procent de sfaramaturi de 20-25% din total cantitate. De asemenea, in majoritatea cazurilor, privind in sectiune transversala, vom observa culori diferite, alternative, date de polenul recoltat din mai multe flori.Pastura acopera toata gama de recomandari ale polenului: afectiuni hepatice, anemii, stres, reumatism, reglarea tranzitului intestinal, afectiunile de colon, mai ales cele insotite de constipatii (enterocolite, colite de fermentatie sau putrefactie, constipatii cronice de diverse etiologii), insa actiunea ei este mult mai rapida si mai puternica.Pentru cele mai multe dintre afectiunile amintite diferenta dintre cele doua poate fi oarecum estompata prin cresterea dozei zilnice de polen si prelungirea perioadei de administrare. Exceptie fac afectiunile hepatice, unde actiunea pasturii este cu adevarat remarcabila, inregistrandu-se rezultate de exceptie in hepatite acute si cronice, in ciroze uscate sau umede. Doza uzuala recomandata este de 10-20 g/zi, in doza unica sau in doua prize, administrata la 30-45 minute dupa masa, pentru a nu produce disconfort gastric In cazul afectiunilor hepatice severe (hepatite de tip: A, B, C, ciroze), doza va creste la 30 g/zi, administrarea se va face in trei prize (circa 10 g/administrare) si pe cat posibil intre mese, adica la o ora si jumatate sau doua dupa masa. In acest ultim caz tratamentul poate fi completat cu doze mici zilnice de ceai de armurariu (doua jumatati de cana pe zi) sau comprimate de silimarina (principiul activ al fructelor de armurariu) si bineinteles cu propolis (0,5-1g/zi).


DIABET. Ca si in cazul polenului si al mierii, pastura nu poate fi folosita de catre diabetici. Daca totusi acestea se afla intr-una din situatiile mai severe descrise, in care alternativele de tratament nu sunt prea variate, administrarea acesteia se va face dupa informarea medicului si mai ales cu controlul permanent al glicemiei.